Comunicate

INVITAȚIE LA IMPLICARE ÎN SĂPTĂMÎNA NAȚIONALĂ A VOLUNTARIATULUI 2017

Publicat: Vin, 08/09/2017 - 15:01

            În perioada 2 – 8 octombrie 2017 se va desfășura Săptămîna Națională a Voluntariatului (SNV) 2017 “Hai în gașca voluntarilor”, ediția a XI – a, cel mai mare eveniment național de promovare a voluntariatului.

            SNV este evenimentul care mobilizează un număr mare de organizații și cetățeni din toată țara pentru a promova voluntariatul și implicarea civică a comunității. Evenimentul este inclus în art. 15 pct. (2) lit. a) din Legea Voluntariatului Nr.121 din 18.06.2010. Pe parcursul unei săptămîni autoritățile publice, instituțiile publice, organizațiile societății civile și grupuri de inițiativă în parteneriat cu mass-media, business-ul, persoane publice etc. realizează campanii de sensibilizare, dezbateri pe tema voluntariatului, acțiuni de caritate, salubrizare, șezători, instruiri etc.

            Evenimentul este organizat de Coaliția pentru promovarea legii și activităților de voluntariat și susținut prin proiectul “SNV 2017 – Hai în gașca voluntarilor” din cadrul Programului de Granturi 2017 al Ministerului Tineretului și Sportului al Republicii Moldova.

            În acest context, vă invităm să participați la activitățile de voluntariat și evenimentele care vor fi desfășurate pe parcursul acestei săptămîni pe întreg teritoriul țării. Pentru mai multe informații puteți accesa pagina web www.tdvmoldova.wordpress.com.