Prin petiție, în conformitate cu prevederile Codului administrativ, se înțelege orice cerere, sesizare sau propunere adresată unei autorități publice de către o persoană fizică sau juridică.
Petiția poate fi depusă:
- electronic, fiind expediată prin poșta electronică la adresa bap@tender.gov.md;
- prin intermediul Oficiilor Poștale;
- la sediul Agenției Achiziții Publice, or. Chișinău, șos. Hîncețti, 53, etajul 2.
Cerinţe faţă de petiţie:
Potrivit art. 75 alin. (1) din Codul administrativ, petiţia conţine următoarele elemente:
a) numele şi prenumele sau denumirea petiţionarului;
b) domiciliul sau sediul petiţionarului şi adresa de poştă electronică dacă se solicită răspuns pe această cale;
c) denumirea autorităţii publice;
d) obiectul petiţiei şi motivarea acesteia;
e) semnătura petiţionarului ori a reprezentantului său legal sau împuternicit, iar în cazul petiţiei transmise în formă electronică – semnătura electronică.
Dacă petiţia nu corespunde cerinţelor prevăzute la art.75 alin.(1) lit.c)–e) din Codul administrativ, solicitantului i se indică asupra neajunsurilor şi i se acordă un termen rezonabil pentru înlăturarea lor. În cazul în care petiţionarul nu înlătură neajunsurile în termenul acordat, petiţia nu se examinează.