Comunicate

COMUNICAT PRIVIND ASOCIEREA AUTORITĂȚILOR CONTRACTANTE ÎN VEDEREA DESFĂȘURĂRII PROCEDURILOR DE ACHIZIȚII PUBLICE ÎN COMUN

Publicat: Vin, 25/05/2018 - 15:32

În atenția autorităților contractante!

 

Agenția Achiziții Publice în urma realizarii atribuțiilor de monitorizare și evaluare a modului în care autorităţile contractante respectă procedurile de achiziție publică constată că un număr mare de proceduri de achiziții publice se desfășoară cu erori/abateri de la legislația în vigoare. Cel mai frecvent, aceste erori/abateri sunt admise la organizarea procedurilor de achiziție cu valori estimate mici, desfășurate regulat de către autoritățile contractante care activează la nivel local pentru satisfacerea necesităților sau asigurarea exercitării atribuțiilor ce le revin (achiziția de produse alimentare, reparații etc). Considerăm că această situație este o consecință a lipsei specialiștilor în domeniul achizițiilor publice, dar și a desfășurării ocazionale a procedurilor de achiziții cu valori mici de către multe din autoritățile contractante.  

Respectiv, întru diminuarea erorilor admise în organizarea procedurilor de achiziții publice și pentru a spori eficienței acestora, Agenția Achiziții Publice recomandă autorităților contractante să se asocieze în vederea desfășurării în comun a procedurilor de achiziții publice. Posibilitatea asocierii autorităților contractante derivă din art. 12 alin. (3) al Legii nr. 131 din 03.07.2015 privind achizițiile publice, care prevede că, autoritate contractantă este şi o asociație de autorităţi contractante, membrii căreia desemnează din rîndul lor, prin act juridic civil, o persoană juridică care îi reprezintă, în calitate de achizitor unic, în raporturile cu orice operator economic.

Astfel, Agenția, recomandă agregarea necesităților autorităților contractante în funcție de obiectul achiziției (produsele alimentare, lucrări de reparație, etc.), care necesită o expertiză mai mare în vederea elaborării specificațiilor tehnice și a documentației de atribuire în general, și desfășurarea procedurilor de achiziții publice în comun. În viziunea Agenția Achiziții Publice, această asociere va permite autorităților contractante să reducă cheltuielile suportate pentru desfășurarea procedurilor de achiziții, precum și să reducă efortul administrativ în vederea organizării acestora. De asemenea, cumularea necesităților poate atrage mai mulţi operatori economici, ceea ce ar spori competiția în cadrul procedurilor de achiziţii publice și implicit micșorarea prețurile obținute în vederea satisfacerii necesităților autorităților contractante.

Reieșind din cele expuse și având în vedere că legislația nu conține o reglementare expresă privind modul de asociere, Agenția Achiziții Publice pentru facilitarea activității autorităților contractante în vederea organizării procedurilor de achiziții publice a elaborat un model de acord de asociere. Autoritățile contractante pot utiliza acest model, având desigur posibilitatea de a-l ajusta după necesitate.

Totodată, Agenția Achiziții Publice este disponibilă de a acorda tot suportul metodologic necesar, conform competenței pentru implementarea mecanismului de realizare a achizițiilor publice comune. Modelul de acord poate fi găsit pe site-ul Agenţiei.