Comunicate

Comunicat privind acordarea avansurilor în contractele de achiziții publice

Publicat: Vin, 15/05/2015 - 17:17

Agenția Achiziții Publice aduce la cunoștință că, conform prevederilor art.15 al Legii bugetului pe anul 2015 nr. 72  din  12.04.2015 (Monitorul Oficial 102-104/172, 28.04.2015), se interzice efectuarea plăţilor anticipate (avansurilor) pentru achiziţionarea mărfurilor, serviciilor şi lucrărilor, cu excepţia lucrărilor de construcţii şi reparaţii capitale, a căror valoare nu va depăşi 10 la sută din limita anuală stabilită pe obiectiv în scopul organizării proceselor tehnologice şi procurării de materiale şi utilaj, în cazul în care contractele de antrepriză încheiate între beneficiari şi antreprenori prevăd astfel, cu confirmarea ulterioară a sumelor plătite prin volume de lucrări executate efectiv pe parcursul anului de gestiune.

 

Astfel, la inițierea procedurilor de achiziții publice, autoritățile contractante vor lua în considerație obligator prevederile în cauză.