Comunicate

Campania de consolidare a capacităţilor autorităților contractante și operatorilor economici

Publicat: Mie, 25/09/2019 - 08:25

În perioada 10-24 septembrie 2019, Agenția Achiziții Publice, în cooperare cu Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, a desfășurat o amplă campanie de consolidare a capacităţilor autorităților contractante și operatorilor economici din toate regiunile țării, privind subiectul ,,Asigurarea securității alimentare în instituțiile de învățămînt din Republica Moldova”,

În cadrul campaniei au fost organizate seminare tematice regionale în municipiile Chișinău, Cahul, Bălți și Comrat, la care au participat 165 reprezentanți din toate raioanele/regiunile țării, dintre care conducători ai autorităților, membri ai grupurilor de lucru din cadrul autorităților contractante, responsabili de organizarea și desfășurarea achizițiilor publice și executarea contractelor privind produsele alimentare pentru instituțiile de învățămînt.

Campania de consolidare a capacităţilor autorităților contractante și operatorilor economici a avut ca scop acordarea consultanței privind organizarea și realizarea procedurilor de achiziții publice, identificarea problemelor la executarea contractelor de achizițiile publice din domeniul alimentar pentru instituțiile de învățămînt și informarea autorităților contractante responsabile de organizarea achizițiilor din acest domeniu privind mecanismul de desfășurare centralizată a procedurilor de achiziții publice, ca instrument de sporire a eficienței procedurilor și gestionării finanțelor publice.

În cadrul seminarelor au fost discutate problemele întîmpinate de către autoritățile contractante și operatoriii economici la executarea contractelor de achiziție publică, măsurile care urmează a fi întreprinse pentru prevenirea și remedierea acestora dar și pentru responsabilizarea participanților în procesul de asigurare a instituțiilor preșcolare/școlare cu produse alimentare.

Prezentările Power Point, destinate autorităților contractante și operatorilor economici, pot fi accesate aici: