Comunicate

În atenția autorităților contractante!

Publicat: Jo, 26/01/2023 - 16:22

Pe parcursul anului 2022 s-a constatat că autoritățile contractante nu respectă prevederile pct. 45 din Regulamentul cu privire la activitatea grupului de lucru în domeniul achizițiilor publice, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 10 din 20.01.2021, și anume, că nu expediază către Agenția Achiziții Publice în termen de 3 zile lucrătoare de la data recepționării raportului de monitorizare procesul-verbal cu privire la toate neconformitățile invocate și măsurile întreprinse.

 

În acest context, în lipsa prezentării în termen a procesului-verbal sus-menționat, Agenția nu v-a procesa documentele referitoare la procedura de achiziție publică, pînă cînd autoritatea contractantă nu v-a prezenta procesul-verbal al grupului de lucru, în care în mod obligatoriu se v-a referi la fiecare din abaterile indicate în raportul de monitorizare și la măsurile întreprinse pentru fiecare abatere în parte. Procesele-verbale și/sau scrisorile, care nu vor conține informațiile indicate mai sus, vor fi lăsate fără examinare, iar procesarea dării de seamă nu se v-a efectua.