Agenția Achiziții Publice comunică că la data de 28.12.2016 prin Hotărîrea Guvernului nr. 1418 a fost aprobat Regulamentul cu privire la modul de întocmire a Listei de interdicție a operatorilor economici, publicat în Monitorul Oficial nr. 1 din 02.01.2017.
Pct. 8 al Regulamentului cu privire la modul de întocmire a Listei de interdicție a operatorilor economici, prevede că înscrierea în Listă a operatorului economic se iniţiază obligatoriu dacă sînt întrunite temeiurile prevăzute la pct. 14 din prezentul Regulament şi dacă autoritatea contractantă a suportat un prejudiciu (cheltuieli suplimentare) sau dacă acesteia i-a fost afectată activitatea.
Conform pct. 12 al Regulamentului menționat, autoritatea contractantă prezintă Agenției Achiziții Publice o solicitare și decizia grupului de lucru în acest sens, cu anexarea tuturor documentelor confirmative. Decizia grupului de lucru va conține obligatoriu următoarea informație:
· descrierea succintă a obiectului procedurii de achiziție;
· data desfășurării, numărul și data înregistrării la Agenție a documentelor privind desfășurarea procedurii de achiziție;
· numărul și data Buletinului Achizițiilor Publice în care a fost publicată informația privind desfășurarea concursului (va fi reflectată în cazul în care publicarea este obligatorie);
· numărul și data contractului de achiziție publică, numărul și data înregistrării acestuia la Agenție (după caz), perioada de valabilitate a acestuia;
· denumirea și datele de relații ale operatorului economic;
· expunerea exhaustivă a clauzelor prevăzute în contract și în documentele privind desfășurarea procedurii de achiziție neîndeplinite sau îndeplinite necorespunzător de către operatorul economic;
· mențiuni dacă au fost sau nu îndeplinite corespunzător obligațiunile de către autoritatea contractantă;
· rezumatul demersurilor în care s-au solicitat explicații sau a fost avertizat operatorul economic despre neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a clauzelor contractuale;
· mențiuni privind aplicarea sancțiunilor operatorului economic;
· descrierea, cu anexarea probelor corespunzătoare, a prejudiciului sau a activității afectate, cauzate de către operatorul economic prin neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a clauzelor contractuale, precum și descrierea consecințelor acestora.
Totodată, în vederea inițierii acțiunii de includere a unui operator economic în lista de interdicție, autoritatea contractantă urmează să respecte prevederile enunțate mai sus, precum și pct. 10 al Regulamentului cu privire la modul de întocmire a Listei de interdicție a operatorilor economici, care stabilește că autoritatea contractantă care a constatat îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor asumate în cadrul procedurilor de achiziţie publică, ceea ce a cauzat un prejudiciu sau a afectat activitatea acesteia, sau conduita contrară prevederilor legislaţiei a operatorului economic va iniţia obligatoriu procedura de înscriere în Listă, în termen de 60 de zile din momentul apariţiei temeiurilor prevăzute la pct. 14 din prezentul Regulament.
Reieșind din cele expuse, că în cazul omiterii de către autoritatea contractantă a obligațiunii privind inițierea procedurii de includere a unui operator economic în lista de interdicție, Agenția Achiziții Publice, conform competențelor, v-a solicita atragerea la răspundere a persoanelor responsabile.