Comunicate

COMUNICAT PRIVIND LANSAREA IMPLEMENTĂRII ACHIZIȚIILOR PUBLICE DURABILE

Publicat: Vin, 14/07/2017 - 16:54

În cadrul proiectului regional Ecologizarea economiei în Vecinătatea Estică EAP – GREEN, Agenția Achiziții Publice este responsabilă de  implementarea componentei «Achiziții Publice Durabile», care au drept scop îndeplinirea nevoilor de bunuri, lucrări și servicii a autorităților contractante într-o manieră care demonstrează obținerea de valoare pentru bani pe întreaga durată de viață în termeni de beneficii generate nu numai pentru autoritatea publică, dar și pentru societate și economie, în paralel cu minimizarea efectelor asupra mediului.

            În acest sens, toate autoritățile contractante care au fost instruite la atelierul de lucru cu privire la promovarea dezvoltării achizițiilor publice durabile, organizat de Agenția Achiziții Publice în cadrul proiectului regional sus menționat, eveniment ce a avut loc la data de 21 – 22 martie 2017, vor desfășura proceduri de achiziții publice în strictă conformitate cu regulile impuse de proiect și discutate în cadrul seminarelor de instruire.  

     Lista Autorităților Contractante :

            Direcţia Generală Educaţie, Tineret şi Sport Chișinău

            Direcţia Educaţie, Tineret şi Sport sectorul Centru

            Direcţia Educaţie, Tineret şi Sport sectorul Ciocana

            Direcţia Educaţie, Tineret şi Sport sectorul Botanica

            Direcţia Educaţie, Tineret şi Sport sectorul Buiucani

            Direcţia Educaţie, Tineret şi Sport sectorul Rîșcani

            Direcția Generală Educație a Consiliului Raional Ialoveni

            Direcția Învățământ a Consiliului Raional Căușeni

            Direcția Generală Educație a Consiliului Raional Ștefan Vodă

            Direcția Generală Educație a Consiliului Raional Orhei

            Direcția Învățământ a Consiliului Raional Hîncești

            IMSP Spitalul Clinic Municipal de Copii “Valentin Ignatenco”

            IMSP Spitalul Clinic al Ministerului Sănătății

            IMSP Spitalul Clinic Municipal “Sf.Arhanghelul Mihail”

            IMSP Spitalul Clinic Municipal Nr.1

            Ca suport metodologic găsiți atașat documentațiile standard pe pagina web a Agenției la rubrica Modele de documente: http://tender.gov.md/ro/modele de documente

            Pentru informații suplimentare puteți apela următorul număr de telefon:

            022 78 20 88 – Margarita Durbală, Specialist Superior, Direcția Consultanță și Instruiri/

 

            margarita.durbala@tender.gov.md