Comunicate

COMUNICAT CU PRIVIRE LA UNELE MODIFICĂRI PRIVIND BULETINUL ACHIZIȚIILOR PUBLICE

Publicat: Lun, 24/09/2018 - 14:13

În atenția autorităților contractante!

 

Agenția Achiziții Publice aduce la cunoștință că la data de 01 octombrie 2018 vor intra în vigoare noile modificări aduse Legii nr. 131/2015 privind achizițiile publice prin Legea nr. 169 din 26.07.2018 (Monitorul Oficial nr. 321-332/527 din 24.08.2018).

 

Prin urmare, pentru a desfășura proceduri de achiziție publică în conformitate cu prevederile actuale în vigoare, autoritățile contractante vor înainta Agenției Achiziții Publice anunțurile de participare spre publicare în Buletinul Achizițiilor Publice nr. 76 din 29 septembrie 2018, până la data de 28 septembrie 2018, ora 17.00.

 

Totodată, Agenția Achiziții Publice aduce la cunoștință că în conformitate cu prevederile art. II alin. (2) al Legii nr. 169 din 26.07.2018 "contractele în curs de executare și procedurile de atribuire în curs de desfășurare la data intrării în vigoare a prezentei legi se definitivează în baza prevederilor legale în vigoare la data inițierii acestora".