Comunicate

Comunicat privind desfășurarea ședințelor de examinare publică a contestațiilor

Publicat: Jo, 18/02/2016 - 17:10

În scopul implementării art. 271 alin. (15) din Acordul de Asociere între Republica Moldova, pe de o parte, și Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de altă parte, precum și sporirii transparenței procesului decizional în soluționarea contestațiilor, Agenția Achiziții Publice aduce la cunoștință următoarele.

Începând cu data de 22.02.2016, Agenția Achiziții Publice va examina contestațiile depuse pe marginea procedurilor de achiziție publică, în cadrul ședințelor deschise, care vor avea loc în sediul Agenției din șos. Hâncești 53. Informația privind data și ora desfășurării ședințelor de examinare a contestațiilor va fi publicată pe pagina web a Agenției cu 3 zile lucrătoare înainte de data desfășurării acestora.

           Agenția Achiziții Publice invită reprezentanții societății civile și autorităților administrației publice să participe activ la aceste ședințe.